Unul dintre cei mai buni steliști din meciul cu CFR Cluj, Bogdan Stancu, s-a accidentat în jocul cu ardelenii. Atacantul a suferit o entorsă la gleznă și a fost înlocuit la mijlocul reprizei a doua de Kapetanos. Din cauza acestei afecțiuni, „Motanul” a ratat convocarea la echipa națională pentru meciul cu Ungaria, dar, în ciuda acestui lucru, stafful roș-albaștrilor nu se alarmează. Fotbalistul urmează să facă în cursul zilei de azi un control medical care va stabili clar cât de serioasă este accidentarea. Oricum, situația nu pare a fi gravă, de aceea Cristiano Bergodi speră că îl va avea pe Stancu valid până la ora meciului cu Unirea Urziceni, de duminică. Totuși, atacantul va lua o pauză de câteva zile, deoarece trebuie să i se dezumfle glezna. Șansele ca el să fie apt pentru partida împotriva campioanei sunt foarte mici. Mai degrabă Bergodi va merge pe mâna cuplului Surdu – Kapetanos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER